Istoric Eforie Nord

Oraşul Eforie Nord s-a dezvoltat pe seama stabilimentelor de tratament care s-au dezvoltat pe marginea Lacului Techirghiol, pentru exploatarea proprietăţilor terapeutice ale nămolurilor. Primul astfel de stabiliment de băi de nămol a apărut în 1901 şi a fost construit de Eforie Spitalelor Civile la Eforie Nord. Alte construcţii se vor ridica, în special după Primul Război Mondial, dintre care se remarcă Hotelul Belona, carea datează din 1934. Eforie Nord va ţine de Techirghiol până în 1903, după care primeşte statutul de oraş.
Când părăseşti Constanţa, şi o iei spre sudul litoralului, primul loc în care poţi beneficia de o plajă pe cinste este Eforie . Prima staţiune este Eforie Nord, următoarea Eforie Sud (denumită Carmen Sylva în perioada interbelică şi Vasile Roaită până în 1962). Ambele staţiuni, deşi oraşe diferite, sunt administrate de primăria Eforie.
După cum puteţi remarca, nicio altă staţiune modernă de pe litoralul românesc nu se poate lăuda cu vreo atestare documentara înainte de glorioasa Epocă de Aur. Eforie Nord este atestata de 110 ani . In prezent ne bucurăm de şoseaua Constanţa – Mangalia DN39 (E 87), , de calea ferată, încă neelectrificată, de podul de la Agigea .

În anii ’80, oraşul Eforie îşi trăia viaţa în două decade: iarna era un oraş clasic cu oameni şi activităţi de provincie, iar vara totul lua forme estivale. Casele beneficiau de suprafeţe mari de teren, suprafeţe unde gospodăriile localnicilor găzduiau cele necesare unei vieţi independente . Se creşteau animale, se pescuia, se cultivau legume, fructe chiar şi flori, se producea vin sau ţuică. Toate acestea erau şi monedă de schimb pentru serviciile acelor vremuri. Zugravul îţi renova casa pentru câţiva litri de vin pe care ulterior poate îi dădea mai departe pe juma’ de porc. Nu tu bonuri de masă, nu tu card bancar, nu tu factură fiscală. Doar treabă care mergea bine.

Vara gospodăriile oamenilor deveneau spaţii de cazare pentru turişti sosiţi din toată ţara, dar şi de peste hotare. În acelaşi timp, spaţiile de cazare de stat duduiau de programe pentru diferite categorii de turişti. Practic, hotelurile din Eforie Nord erau închise doar 2,3 luni pe an, în rest funcţionau la capacitate maximă. Nimic nu se irosea, totul se susţinea într-o profitabilitate accelerată. În extra sezon hotelurile erau sateliţii unităţilor balneoclimaterice, urmând ca vara să se administreze independent. Eforie Nord beneficia de bazine cu apă adusă direct din mare şi încălzită, deschise tot timpul anului, de tratamente cu nămol extras direct din lacul Techirghiol şi transportat câţiva km prin conducte direct la clinicile dedicate. Fiecare complex hotelier era dotat cu toate condiţiile cu care un turist de peste hotare era obişnuit. Spaţiile de divertisment nu te oboseau, dar nici nu te lăsau să te plictiseşti. „Shop”-urile vindeau tot ce se vindea în ţările civilizate, chiar în moneda locală a turistului aflat în concediu în România.